1.            Listele cu potențialii bursieri sunt provizorii. Studenții pot contesta cu cerere în original depusă la secretariatul facultății,  în termen de 3 zile lucrătoare (adică până pe data de 28.11.2024, ora 15.00).

2.            Alocarea burselor în cadrul Facultății de Inginerie Electrică pentru anul universitar 2024/2025, s-a făcut respectând Regulamentul privind acordarea burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţi de la învățământul cu frecvență, care poate fi consultat la:

https://www.ucv.ro/pdf/invatamant/management/metodologii/2024/Metodologie_burse_UCv_2024.pdf

Din fondul de burse repartizat FIE pentru anul universitar 2024/2025, 30% au fost alocați burselor sociale (conform art.16 alin (b)  din Regulament) și 1% burselor pentru implicarea în activități de voluntariat și extracurriculare (conform art.16 alin (c)  din Regulament).

Numărul de burse sociale aprobate (conform dosarelor depuse care îndeplinesc criteriile de acordare) precum şi numărul de burse de performanță academică care pot fi acordate, cu încadrarea în fondul repartizat, sunt următoarele:

Ciclu studii

Burse sociale

Burse de voluntariat

Burse de performanță academică (acordată studențílor care au depus în original Declarația 3)

Licență

58

3

155

Master

8

-

63

Sumele neutilizate pentru burse sociale datorită numărului insuficient de dosare depuse care îndeplinesc criteriile au fost transferate pentru acordarea de burse de performanță academică.

Pentru fiecare ciclu de studii numărul de burse de performanță academică disponibile a fost repartizat pe specializări şi ani de  studiu, în funcție de numărul de studenți bugetați (art.5 alin (4)) .

Ȋn caz de egalitate pe ultimul  loc s-a folosit ca și criteriu de departajare punctele credit aferente mediei obținute.

Pentru departajarea mediilor studenților din anul I s-au folosit criteriile de departajare stabilite la concursul de admitere.