Metodele clasice de comandă - inconveniente
Metodele clasice, denumite «scalare» controlează marimile doar în amplitudine.
O comandă scalară tipică: comanda cu U / f = ct. Se bazează pe:
- caracteristicile mecanice (în regim stationar);
- presupune că tensiunile / curenţii statorici sunt sinusoidali.
Remarcabilă prin simplitate.
Performanţe statice acceptabile pentru o bună parte a aplicaţiilor industriale.
Totuşi, aceasta metodă nu poate controla:
- regimurile dinamice;
- componente tranzitorii ale tensiunilor / curenţilor pot pune în pericol comutatoarele statice de putere (acestea trebuie supradimensionate);
- performanţele dinamice sunt diminuate;
- randamentul conversiei energetice este înrăutăţit.
- instabilităţi (asocierea reţea - convertor - motor - sarcină poate implica oscilaţii spontane ale sistemului).
- structurile de comandă sunt particularizate pentru motoarele sincrone / asincrone;
- nici o consideraţie asupra interacţiunii fazelor nu este evidentă - este ca şi cum controlul se face pe 3 faze separate şi nu pe întregul sistem;
- regulatoarele PI (cele mai utilizate) nu sunt capabile să controleze buclele cu referinţe sinusoidale.
