Atât motoarele, cât şi cea mai mare parte a sarcinilor alimentate cu energie electrică, sunt sarcini cu caracter inductiv, respectiv ele consumă atât energie activă, cât şi reactivă.
Figura 1 - Reprezentarea schematică a unui motor monofazat alimentat în curent alternativ
Diagrama fazorială aferentă este:
Figura 2 - Diagrama fazorială corespunzătoare schemei din Figura 1
în care 
este componenta activă a curentului, iar 
este componenta reactivă. Existenţa componentei reactive (datorate inductivităţii) face ca tensiunea şi curentul la bornele sursei să nu fie în fază; curentul este în urma tensiunii cu unghiul 
.
Sursa care alimentează motorul va trebui să fie capabilă să furnizeze puterile:
sau altfel, să fie capabilă să debiteze puterea aparentă:
şi să poată furniza un curent de valoare eficace 
.
În cazul în care sursa nu ar trebui să furnizeze energia reactivă (datorată existenţei inductanţelor), ar trebui să debiteze puterea aparentă:
,
respectiv, să furnizeze un curent de valoare eficace 
.
Această soluţie este posibilă, dacă alături de inductanţă se introduce în circuit un condensator; această metodă este cunoscută sub numele de compensarea factorului de putere.
Câteva din motivele pentru care se utilizează compensarea factorului de putere sunt:
• sursele de energie electrică (respectiv generatoarele din centralele electrice) trebuie să producă energia reactivă, ceea ce înseamnă diminuarea energiei active produse, astfel încât să nu se depăşească puterea aparentă nominală  ; |
• pe liniile de transmisie apar cele mai importante pierderi, deoarece ele nu sunt ideale (impedanţă nulă), ci sunt caracterizate de o impedanţă nenulă, iar pierderile sunt cu atât mai mari cu cât curentul ce le străbate este mai mare (  ); |
• căderile de tensiune pe linii sunt mai mari, din acelaşi motiv indicat la punctul anterior. |
