Temperatura planetei creşte considerabil odată cu aproprierea de centrul său. În anumite zone de pe planetă, la adâncime, se găseşte apă la temperaturi foarte ridicate. Geotermia de temperatură ridicată (150 până la 300°C) presupune pomparea acestei ape la suprafaţă, unde, prin intermediul unor schimbătoare de căldură, se formează vapori, care sunt utilizaţi ulterior în turbine, ca şi în cazul centralelor termice clasice şi astfel se produce electricitate.
Resursele geotermice cu o temperatură scăzută (mai mică de 100°C) sunt extrase cu ajutorul unor pompe termice, în scopul eliberării unei cantităţi de căldură pentru diferite necesităţi.
Potenţialul geotermic natural este, în continuare, considerat limitat, deoarece există numeroase locaţii unde se întâlneşte o temperatură foarte ridicată (mai mare de 200°C), dar nu există apă. Această resursă termică poate fi exploatată prin intermediul tehnologiei "rocilor calde şi uscate", în curs de dezvoltare. Principiul constă în pomparea de apă prin intermediul primului puţ către zonele de mare adâncime (mai mari de 3000 m) corespunzătoare fisurilor din rocă. Această apă reîncălzită urcă prin intermediul unui al doilea puţ şi permite producerea de electricitate ca şi în cazul centralelor termice clasice. Totuşi, potenţialul acestui tip de energie nu este precizat.
